Ceasul

Timpul trece cu tocuri de sticlă pe un drum bolovănos. Pe același drum pașii mei fac să răsară din pietre maci umezi, cu petalele țipând. Mergem amândoi de mână, umăr la umăr și unul într-altul. La răspântie va ieși din mine și o va lua într-o parte sau alta, iar eu mă voi întoarce atunci cu sânge pe sângele meu călcând. Nu-l pot opri nici sădind copaci în fața lui, nici așternându-i sub tălpi poeziile mele. Nici cu dragostea mea orbindu-l nu pot. Când eram mic închideam ceasul în frigider ca să înghețe timpul. Acum, îmbătrânind și devenind mai înțelept, aș face la fel.