În rezervația de îngeri

Piperul nu va mai avea de-acum
Același gust, nici sânii frumusețe.
Emil Brumaru împletește fum
Din inimile arse de tristețe.

Și, cine știe, vom vedea cândva 
în zbor cum păpădiile îi cară
poemele în cer spre-a le vărsa
lin peste noi, cu ploile de vară.

Vom sta vrăjiți sub ploaia de poeme
spoite cu argint de lună nouă
și vom dori poetul să ne cheme
la el, de unde plouă, plouă. plouă.

Emil Brumaru, uită-te în jos:
tu iadul nostru l-ai făcut frumos.